sâmbătă, 24 septembrie 2016

intre un val si o uitare

buza uscata
si ridul orizontal de pe frunte
aminteste
de vantul care a dus, ca pe frunze, ganduri
sperante
frustrari – ratari
dorinte
credinte
totul trecut, dar umbrele pastreaza forma
unui pantof ce-a calcat

pe nisipul unei plaje straine

luni, 4 noiembrie 2013

tot un Iona

rătăcește, suflete!
așteptarea îți curmă destinul
rătăcește printre oameni
prin pustiuri
adu-mi ramura de măslin
care vestea sfârșitul potopului

mai devreme de 40 de zile
să nu ajungi
naufragiat, singur
va fi regretul după cele pierdute

iluzoniștii își mint reflexia
mie oglinda nu mi-a spus niciodată
ce așteptam

miercuri, 30 octombrie 2013

trecuturi


nu mai voiam să-mi amintească
am plecat
mi-am schimbat fața
mi-am vopsit părul
și mi-am înfipt unghiile în carne, să-mi fac noi cicatrici
să cred că există trecut
prin mine, un eu...

să-nceapă iar povestea
în care voi crede până la adevăr
adevărul meu, niciodata pustiu de mine
adevărul meu, mereu pustiu de buze
să-l șoptească, și ochi
să-l înțelegă
adevărul meu, dus de vânt așteaptă să se prindă într-o creangă
să vadă pământul dedesubt, să-și spună "sunt acasă"
azi nu îmi las picioarele să mă mai poarte
azi am să dorm



natura moartă

azi pata de culoare din ochi
mi-a devenit o fiară
oase calcifiate nu mai au ligament
genunchii nu se mai îndoaie
în fața nemuririi
pătați în sânge ochii
privesc un gol
pustiu coșmar
strigai spre un copil
întoarsă spre cădere
decăderea îngerului din Rai
și ajuns-am pe pămînt
în pămînt
............................
în pas greoi
las urmă de praf pe drum nepietruit
praf pe-al meu pantof de domnișoară
ăsta nu-i drumul meu

luni, 16 septembrie 2013

profeția

azi mi-am dat jos masca
nu mai eram
nicio urmă de gând
voință negată, legată de un stâlp de telegraf
nu-mi plec genunchii, păpușar nebun!
ia-ți sforile și fă un eșafod
o mamă-și plânge deja copilul

https://www.youtube.com/watch?v=RWlPEZhksl0

miercuri, 30 noiembrie 2011

Teoria conspirației. Invazia de fluturi pitici cenușii.

134340 Pluto
Dexter Plutorium-Alien era un extraterestru drăguţ, micuţ şi...cenuşiu. Păi normal. Toţi de pe planetă sa erau cenuşii, pentru că erau făcuţi din materie cenuşie. Erau cenuşii şi gelatinoşi, şi îşi puteau schimba mereu forma. Acestea erau nişte avantaje incredibile pe care micuţii cenuşii le posedau, dar Dexter, nu era mulţumit. El voia mai mult, voia CULOARE.
Cu toate că avea doar 375 de ani (puţin, având în vedere că media de vârstă a semenilor săi era de 19.576 de ani) el era considerat un geniu. De asta era şi mai mare, ca proporţii faţă de ceilalţi. Avea mai multă materie cenuşie. Avea o masă de 45.87 grame, şi se mândrea cu asta. Putea avea o înălţime de până la 45 de centimetri, în timp ce restul nu treceau de 34.5 cm. Dar cu toate că putea oricând să se facă la fel de mic precum ceilalţi (dar...mai plinuţ), prefera mereu să îşi arate superioritatea şi prin înălţime.Ţinea sase cursuri pe an (la ei un an dura 6,39 de zile), şi era cel mai bun de pe "Planeta spiriduş” pe care locuiau.
Era însă deprimat. Prea multe cuvinte care le defineau planeta începeau cu "plu”: Pluto; plumb-metalul dominant; plumburiu-era singura lor "culoare”, poate cu mai multe tonuri; numele tuturor începeau cu "plu”, omagiu adus planetei lor; până şi felul lor tradiţional de mâncare se numea "plumborium” şi semăna incredibil de mult cu textura din care erau ei alcătuiţi. Uneori se întreba dacă nu era cumva făcută din substanţă cenuşie ca şi ei (poate că era ceea ce oamenii ar numi "supă de avorton”).
Pământ, România, Galaţi, Liceul Teoretic "Emil Rac[âh!]oviţă"
În laboratorul de biologie, Gee-oh NNY mai mai să vomite când văzuse fătul în formol din dulapul cu "materiale” din spate. Se bucură că nu petreceau mai mult timp în laborator.
-Băăăăi, aţi văzut plodul ăla mort din borcan? întrebase Coman.
-Ooooooo da, şi cred că am nevoie de o pungăăă...
-De ce Gee-oh NNY, mie mi se par mai înfricoşătoare păsările astea împăiate. Parcă aşteaptă momentul propice să-ţi săra în cap.
-Da, dar alea nu te fac să te gândeşti la supa de avorton de care tot pomenea Robert prin pause.
-Asta aşa-i...dar tot vreau să mă ţin departe de păsări.
-Oricum ai privilegiul de a sta în prima bancă!
-O, te rog, nu-mi aminti...destul se holbează domnişoara Popa în caietul meu să vadă cât scriu, cum scriu şi în final să intrebe...de ce nu scriu... .
Pluto
-Bună ziua, studenţi. Astăzi vom discuta despre CULOARE!
-Mă scuzaţi, dar de când predaţi dumneavoastră artă?
-E un concept universal! Iar eu sunt profesorul vostru universal! Şi nu mai puneţi întrebări atât de...universale! se arată de-a dreptul jignit domnul profesor Plutorium. Şi acum, cine îmi poate defini conceptul de culoare? Da, Plutaria?
-Numim culoare percepţia de către ochi a uneia sau a mai multor frecvenţe (sau lungimi de undă) de lumină- se grăbi don'şoara tocilară să răspundă.
Nu va închipuiţi că doar pentru că erau toţi cenuşii, erau şi toţi la fel. Nu, aveau şi ei tocilarii lor!
-Şi de ce nu putem noi percepe şi alte culori? Ăăăă...Plutaria....
-Păi, ochii noştri nu pot distinge mai multe lungimi de undă. Noi percepem doar griurile, suferim de ceea ce unii ar numi daltonism.
-Unii-mai exact nenorociţii ăia de pământeni care au de zece ori mai multe celule gliale decât neuroni, dar care totuşi disting mult mai multe lungimi de undă!!!! i-o tăie profesorul pe un ton tremurând, cu o lacrimă curgându-i din ochiul lui de plutorian cenuşiu daltonist.
-Păi, în CDP(Codul Disciplinei Plutoriene) scrie că trebuie să fim mândri de superioritatea noastră faţă de restul locuitorilor Căii Lactee.
-Mândri, dar nu fericiţi! Răspunse pe un ton tremurând, dar de nervi acum. Domnişoară Plutaria, te rog să ieşi afară!
-Dar...ce-am făcut? Eu nu am fost niciodată data afară de la oră!
-Tu gândeşti prea mult!
-Dar...dar...
-AFARĂ! de data asta avea un ton atât de nervos încât mai-mai că se răţoise la sărăcuţă tocilară.
Rămas în clasă fără Plutaria-tocilara care era o adevărată ameninţare pentru planul lui malefic, acesta începuse să îşi mainipuleze elevii după bunul plac. Le spusese cât de frumos ar fi să poată vedea în culori. Să poate picta. Le povestise despre planeta Pământ, despre cât de colorată e ea. Le clasificase culorile în primare, secundare şi terţiare; şi în culori calde şi reci. Le povestise chiar şi despre aşa-zişii „pictori” pe care i-a avut Pământul, şi despre cum ar putea şi ei să fie de zece ori mai buni decât pictorii aceia patetici ai „planetei colorate”, pentru că ei, desigur, erau mai inteligenţi.
Săracii săi elevi, aproape salivau la gândul peisajelor colorate de pe Pământ.
Au căzut de acord să aibă ca temă pentru ora viitoare (de anul viitor) un mod de a combate „daltonismul” de care erau blestemaţi, şi de a ieşi din acea lipsă de culoare a planetei. Binenţeles, Plutaria nu avea voie să afle de această temă.
-Bună, Plumic.
-Hey, Plutaria. Ce mai faci?
-Uite cred că voi depune o plângere împotriva domnului profesor Plutorium.
-Vei...ce?!?!?!?Eşti nebună?!?!?!
-Nu, doar că, nu mi s-a părut corect ce a făcut. Planeta trebuie să ştie că am fost dată afară de la oră pe nedrept!
-Dar nici măcar nu ţi-a pus absenţa!
-Nu contează! Nu voi avea eu o pată neagră pe dosar din cauza obsesiei unui profesor! Chiar, ce temă ne-a dat?
-Ăăăăă...păi...nu ne-a dat.
-Zi-mi te rog de ce nu te cred?
-Poate pentru că niciodată nu mă crezi?
-Nu, de data asta e ceva special, simt că mă minţi!
-Eu cred că ţi-au murit din neuroni!
-Ha! Mă vezi cumva mai scundă ca tine? Pentru că dacă e aşa, să ştii că eşti urcat pe o treaptă mai sus!
-Aaaa...ai dreptate, atunci în fine...eşti nebună...ai fost întotdeauna....zbye!
-Tuuuu!!! Aşteaptă!!! Spune-mi ce temă avem!!!!
Dar băiatul îşi luă tălpăşiţa imediat.
„Pun ei ceva la cale” îşi spuse fata cu o privire glaciară şi diabolică în ochii aia ce distingeau doar nonculorile „şi voi descoperi ce!”.
-Bună Plupid!
-B-b-b-bu-bună, P-p-p...
-Plutaria, ştiu şi eu cum mă numesc. Da-mi tema!
-D-d-da-dar p-p-p
-N-ar fi mai bine să îmi scrii pe ceva,să nu ne mai chinuim?
<>
-NU MĂ MINŢI, PLUPID! se răsti acea micuţă creatură gelatinoasă cenuşie.
<>
-Ştiam eu că pune ceva la cale!!!! Se răsti din nou micuţa creatură.
-A-a-a-a-a
-Pa, Plupid!
Şi se îndepărta ţopăind pe acele pseudopode ale sale.
Următoarea oră elevii veniseră cu tot felul de proiecte, însă profesorului Plutorium nu îi plăcuse niciunul. La jumătatea orei, venise însă "salvarea” să. Eleva la care anul trecut se răstise, venise acum în ajutorul lui cu un plan infailibil.
-Bună ziua domnule profesor. Vă rog să mă scuzaţi pentru reacţia de data trecută.
-Singurul mod în care te pot scuza este să vii cu un plan de atac prin care să le furăm culoarea pământenilor! Un plan bun! Chiar foarte bun! Un plan pe care doar tu îl poţi concepe, pentru că restul clasei se pare că are un deficit de materie cenuşie!!! Strigă profesorul nervos că Plutaria rămăsese singura la care mai putea apela.
Atunci, un elev mai "artist de felul său” îşi făcuse o chitară-normal, tot din materie cenuşie-şi începuse să cânte "no dark sarcasm in the classrooms/hey, teachers, leave the kids alone!”.
Dar se pare că profesorul nervos nu gustase gluma-clar, ascultă Guţă-şi se folosise de unica sa armă: îl dăduse afară din clasă pe elevul îndrăzneţ.
-Deci, care este planul tău, Plutaria?
-Ne transformăm în fluturi pitici cenuşii, ne strecurăm prin nările pământenilor şi le posedăm creierele. Aşa ne vom putea folosi de trupurile lor, şi vom reuşi să deosebim şi culorile.
-Este atât de simplu şi în acelaşi timp, atât de genial!
-Aşa e, nu? Spuse fata cu un zâmbet satisfăcut care îi ascundea însă nişte gânduri malefice, pentru că fata punea la cale un mod de a-şi recăpăta alba reputaţie patată în urmă cu un an de profesorul Plutorium.
-Am să cer un opţional în câteva ore, şi vom porni "Invazia pentru CULOARE”. Iar în momentul în care pronunţase cuvântul "culoare” în ochii săi se putea citi clar o scânteie nebună asemănătoare cu aceea a unui criminal în serie când îşi identifică următoarea victimă.
Peste câteva ore planul profesorului Plutorium era gata. Însă, Plutaria nu era de găsit nicăieri. Profesorul deja începuse să se enerveze din cauza lipsei de punctualitate a fetei, pentru că fără ea nu puteau începe invazia. Ea era cea care trebuia să conducă primul roi de fluturi.
-Undeee esteeeee? Spuse masa gelatinoasă începând să tremure şi mai tare decât era normal pentru ei.
nd, se deschise brusc uşa. Dacă ar fi avut posibilitatea, ar fi trântit-o dar la ei, mai evoluaţi cum erau uşa se deschidea şi se închidea automat, că deh...aveau senzori. Totuşi i se putea citi furia în ochii săi cenuşii şi mult prea mici. Profesorul căscă ochii mari, pe cât de mult putuse, şi rămase înţepenit de parcă era de piatră. La asta ajuta foarte mult şi culoarea corpului. În faţa sa era chiar şeful securităţii intraplanetare, fumegând de nervi. Arăta mai mult ca o cenuşă stinsă de mult, dar focul sau interior îl mistuia. Cel pe care trebuia să îl aresteze era chiar amicul sau, prietenul sau de beţie. Se simţea jignit, el era un fel de jurnal al profesorului, îi spunea chiar şi cele mai ascunse secrete.
-Am aflat despre maleficul tău plan, Plutorium! O singură întrebare am: de ce nu ai cerut ajutorul forţelor secrete? Ştii foarte bine că te-aş fi susţinut!
La aceste cuvinte Plutaria rămase cu gura căscată, şi dacă ar fi avut melanină aceasta ar fi făcut-o să devină roşie de furie. A rămas însă cenuşie, de un cenuşiu mai închis ce-i drept. Am putea spune că era chiar neagră de furie.
În sfârşit venise ziua cea mare pentru profesorul Plutorium: echipele de fluturi pitici cenuşii erau gata să invadeze pământul. El era ultimul din prima. Pentru a prinde "un loc bun”-un creier de geniu, speră el-, dar ultimul pentru că nu voia totuşi să se expună prea mult pericolului. Când să se apropie însă de planeta Pământ, a apărut SuperWonder şi Wooo-MAN în frunte cu Plutaria care îi avertizase.
Prima echipă a fost exterminată complet, iar celorlalte li s-a modificat memoria, astfel încât să nu îşi amintească nimic despre invazie sau despre cei din prima echipă. Plutaria era singura care îşi amintea de acest plan malefic al fostului sau profesor şi a fost pusă Ministrul Justiţiei pe planeta Pluto. Aceasta era în permanentă legătură cu Liga Dreptăţii, pentru a nu se ivi altă problemă de genul invaziei.
Şi iar pământenii au fost salvaţi în ignoranţa lor şi trăiesc în continuare pe planeta lor în curând distrusă doar de ei. Liga Dreptăţii are grijă să nu intervină nimic în procesul lor de autodistrugere.